Home » Istorie » Ianuarie în istorie. Cele mai importante evenimente care au marcat lumea

Ianuarie în istorie. Cele mai importante evenimente care au marcat lumea

Publicat: 01.01.2020
Instaurarea lui Hitler în funcţia de cancelar al Germaniei, moartea lui Lenin, Unirea Principatelor Române, începerea Conferinţei de Pace de la Paris, care a pus capăt Primului Război Mondial, sunt câteva dintre evenimentele care au marcat lumea în luna ianuarie.

Mai jos vă prezentăm câteva dintre cele mai importante evenimente care au marcat lumea în luna ianuarie:

La 1 ianuarie 45 î.Hr. a intrat în vigoare calendarul iulian. Potrivit acestuia, un an obişnuit este de 365 de zile, fiind împărţit în 12 luni, iar la fiecare patru ani este un an bisect (luna februarie are 29 de zile). În acest fel durata anului mediu este de 365,25 de zile.

Alte evenimente care au avut loc în 1 ianuarie:

  • 1432 -Domnitorul Alexandru cel Bun îşi încheie domnia de 32 de ani pe tronul Moldovei.
  • 1865 – Începe funcţionarea propriu-zisă a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni (CEC).
  • 1917 – Are loc „Catastrofa de la Ciurea”, cel mai grav accident feroviar din România, în urma căruia peste 1.000 de persoane au murit pe calea ferată Bârlad–Iaşi, în gara din localitatea Ciurea.
  • 1925 – Astronomul American Edwin Hubble anunţă descoperirea Andromedei, galaxia spirală din afara Căii Lactee, situată la circa 2,5 milioane de ani-lumină depărtare de Pământ.
  • 2007 – România şi Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene.

La 2 ianuarie 1529 moare Radu de la Afumaţi, domn al Ţării Româneşti (1522–1529). A fost ucis împreună cu Vlad, fiul său, de către doi boieri, în timp ce se aflau într-o biserică din Râmnicu Vâlcea. În 2 ianuarie 2002, moneda euro a devenit realitate în viaţa cotidiană a europenilor.

La 3 ianuarie 1899, într-un editorial din New York Times, este utilizat pentru prima dată cuvântul „automobil”.

Alte evenimente care au avut loc în 3 ianuarie:

  • 106 î.Hr. – Se naşte Marcus Tullius Cicero, om politic, orator, filosof şi scriitor roman. Cicero fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii, fiind un scriitor  mai prolific chiar decât Seneca şi Augustin.
  • 1521 – Martin Luther este excomunicat de către Papa Leon al X-lea, prin bula papală Decet Romanum Pontificem.
  • 1925 – Benito Mussolini scoate în afara legii partidele de opoziţie. Partidul Fascist devine unicul partid activ în Italia.
  • 1962- Fidel Castro (prim-ministru al Cubei) este excomunicat de Papa Ioan al XXIII-lea.

Benito Mussolini

La 4 ianuarie 1642 se naşte savantul Isaac Newton, viitor fizician, matematician şi astronom. Considerat una dintre cele mai strălucite minţi ştiinţifice din toate timpurile, matematicianul şi fizicianul Isaac Newton a formulat teorii valide despre mişcare, gravitaţie şi calcul, printre altele. 

Alte evenimente care au avut loc în 4 ianuarie:

  • 1926 – Este votată, în Parlamentul României, acceptarea renunţării prinţului Carol la succesiunea la Tron („actul de la 4 ianuarie”) şi recunoaşterea fiului său, prinţul Mihai, ca principe moştenitor al României.
  • 1990 – Se desfiinţează Departamentul Securităţii Statului.

La 5 ianuarie 1716 ajunge domn Nicolae Mavrocordat, în Muntenia, reprezentând şi momentul instaurării regimului domniilor fanariote.

Alte evenimente care au avut loc în 5 ianuarie:

  • 1859 – Alexandru Ioan Cuza este votat, în unanimitate, domnitor de către Adunarea Electivă a Moldovei.
  • 1876 – Se naşte Konrad Adenauer, primul cancelar al Republicii Federale Germane (1949-1963). A participat la reconstrucţia ţării după cel de Al Doilea Război Mondial şi a reconciliat Germania cu foştii săi duşmani, în special cu Franţa.
  • 1968 – Alexander Dubcek devine liderul regimului din Cehoslovacia, începe mişcarea cunoscută sub numele de „Primăvara de la Praga”.

La 6 ianuarie 1412 se năştea Ioana d’Arc, eroină naţională a Franţei, supranumită „Fecioara din Orleans”.

Alte evenimente care au avut loc în 6 ianuarie:

  • 1745 – Se  naşte inventatorul Jacques Etienne Montgolfier, un pionier al aviaţiei. Împreună cu fratele său, a inventat balonul cu aer cald.
  • 1906 – Matematicianul român Gheorghe Ţiţeica a introdus în geometrie suprafeţele cunoscute astăzi în lume sub numele de „suprafeţele Ţiţeica”.

La 7 ianuarie 1989 încetează din viaţă Hirohito, al 124–lea împărat al Japoniei, care a domnit 62 de ani. Urmaşul la tron a fost fiul său, Akihito.

Alte evenimente care au avut loc în 7 ianuarie:

  • 1943 – Marele fizician croat Nikola Tesla, inventatorul motorului electric asincron care îi poartă numele, moare la vârsta de 76 de ani.
  • 1958 – A încetat din viaţă Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi al Consiliului de Miniştri (1945-1952).
  • 1990 – Pedeapsa cu moartea este abolită în România prin Decretul – Lege nr.6.

La 8 ianuarie 1642 a decedat Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian. Galileo a scăpat in extremis de arderea pe rug, însă a fost condamnat la închisoare la domiciliu până la finalul vieţii, pentru obrăznicia de a prezenta realităţile sistemului heliocentric. 

Alte evenimente care au avut loc în 8 ianuarie:

  • 1873 – Se năştea Iuliu Maniu, lider al Partidului Naţional Ţărănesc şi prim-ministru al României. După un proces înscenat, acuzat de complot împotriva statului, este condamnat la închisoare şi întemniţat la Sighet, unde moare în 1953.
  • 1935 – S-a născut cântăreţul american şi actorul Elvis Presley.
  • 1959 – Charles de Gaulle devine primul preşedinte al celei de a cincea Republici Franceze.

Charles de Gaulle

La 9 ianuarie 1913 se naşte Richard Nixon, viitorul preşedinte american care va demisiona în urma scandalului Watergate. A vizitat România în 1969.

Alte evenimente care au avut loc în 9 ianuarie:

  • 1839 –  Tehnica fotografică a daghereotipiei, denumită după inventatorul său, Louis Daguerre, este prezentată pentru prima oară la Academia Franceză de Ştiinţe.
  • 1873 – A murit împăratul francez Napoleon al III-lea, un puternic susţinător al Unirii Principatelor Române.
  • 1916 – Se încheie Campania de la Gallipoli din Primul Război Mondial, ca urmare a retragerii ultimelor trupe britanice.
  • 1998 – Marea atletă româncă Lia Manoliu a murit.
  • 2007 – Patru brăţări dacice, parte din patrimonul naţional şi care au fost descoperite în Munţii Orăştiei, au fost răscumpărate de Guvernul României şi readuse în ţară.

La 10 ianuarie 1475 a avut loc Bătălia de la Podul Înalt, în care domnitorul Ştefan cel Mare, cu o oaste alcătuită din 40.000 moldoveni, 8.000 secui şi 18.000 ardeleni, a învins armata celor 120.000 turci conduşi de Soliman Magnificul.

Alte evenimente care au avut loc în 10 ianuarie:

  • 1799 – S-a născut inventatorul român Petrache Poenaru. În 1827 a brevetat stiloul sub numele de „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”.
  • 1863 — În capitala Marii Britanii s-a dat în folosinţă prima linie a metroului londonez, între staţiile Paddington şi Farringdon Street.
  • 1878 – În cadrul Războiului de Independenţă, armata română ocupă Smârdanul (Inovo), punct important în sistemul de apărare al Cetăţii Vidin.
  • 1906 – S-a născut matematicianul Grigore C. Moisil.
  • 1920 – Se înfiinţa Liga Naţiunilor (denumită şi Societatea Naţiunilor), cu sediul la Geneva, printre fondatori numărându-se şi România.
  • 1971 – Coco Chanel, una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea, a murit.

La 11 ianuarie 1922 are loc unul dintre evenimentele care au revoluţionat medicina: este administrată în premieră insulina unui pacient bolnav de diabet, la Spitalul General din Toronto, Canada.

Alte evenimente care au avut loc în 11 ianuarie:

  • 1600 – Împăratul Rudolf al II–lea a primit solia lui Mihai Viteazul, condusă de banul Mihalcea, prin care se cerea recunoaşterea domnului român ca principe al Transilvaniei.
  • 1909 – Ionel I.C. Brătianu este ales preşedinte al Partidului Naţional.
  • 1958 – Ion Gheorghe Maurer este ales preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale.
  • 2002 – La închisoarea Guantanamo Bay (Cuba)  sosesc primii prizonieri membri ai grupării teroriste Al-Qaeda.

La 12 ianuarie 1893 s-a născut Hermann Goering, un antisemit notoriu, ministrul de interne şi comandant al forţelor aeriene ale Germnaiei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Alte evenimente care au avut loc în 12 ianuarie:

  • 1976 – Moare Agatha Christie, celebra scriitoare britanică de romane poliţiste, creatoarea personajelor legendare Hercule Poirot si Miss Marple.
  • 1998 – 19 ţări europene, printre care şi România, semnează, la Paris, Protocolul privind interzicerea clonării umane.
  • 2010 – S-a produs cutremurul din Haiti, de 7 grade pe scara Richter, în urma căruia au murit circa 230.000 de persoane.

La 13 ianuarie 1953, Josip Broz Tito a fost ales preşedinte al Iugoslaviei. A fost preşedinte pe viaţă, până în 4 mai 1980, fiind adulat de 20 de milioane de cetăţeni ai ţării sale care îl vedeau un conducător cu viziune. În 13 ianuarie 2006 a fost inaugurată Staţia Law-Racoviţă, prima staţie românească permanentă de cercetare şi explorare din Antarctica.

La 14 ianuarie 1894 s-a născut Ecaterina Teodoroiu, supanumită „eroina de la Jiu”, care a decedat în luptele de la Mărăşeşti.

Alte evenimente care au avut loc în 14 ianuarie:

  • 1742 – A murit astronomul englez Edmond Halley, cel care a descoperit cometa care îi poartă numele.
  • 1934 – Moare medicul Ioan Cantacuzino, fondatorul şcolii româneşti de microbiologie şi medicină experimentală.

La 15 ianuarie 1850 s-a născut Mihai Eminescu, poet, prozator şi jurnalist. Este considerat în continuare cel mai mare poet al tuturor românilor.

Alte evenimente care au avut loc în 15 ianuarie:

  • 1622 – S-a născut celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin), unul dintre maeştrii satirei comice.
  • 1759 – S-a deschis British Museum din Londra.
  • 1929 – S-a născut Martin Luther King, celebrul pastor baptist nord-american, militant pentru drepturile omului, care a rămas în istorie şi pentru discursul „I have a dream”.
  • 1943 – Este inaugurat Pentagonul, sediul Departamentul Apărării al SUA.

Martin Luther King

La 16 ianuarie 1547, Ivan cel Groaznic a fost încoronat ţar al Rusiei. A fost a primul cneaz moscovit care s-a intitulat „ţar”.

Alte evenimente care au avut loc în 16 ianuarie:

  • 27 î.Hr. – Octavianus primeşte titulatura sacrală de Augustus, adoptând-o, în acelaşi timp, pe cea de Imperator Caesar Augustus divi filius.
  • 1632 – Are loc şedinţa de anatomie ţinută la Amsterdam, între breasla chirurgilor, pe corpul unui criminal executat prin spânzurare. Pornind de la ea, Rembrandt va picta în acelaşi an Ora de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp.
  • 1920 – Intră în vigoare Legea prohibiţiei, prin care se interzice fabricarea şi consumul băuturilor alcoolice în SUA. A fost valabilă până la 5 decembrie 1933.

La 17 ianuarie 1706 s-a născut inventatorul si omul politic american Benjamin Franklin, unul dintre „părinţii fondatori” ai SUA.

Alte evenimente care au avut loc în 17 ianuarie:

  • 1468 – A murit Skanderberg, conducătorul poporului albanez împotriva dominaţiei otomane.
  • 1834 – Convenţia ruso-turcă de la Petersburg, prin care Poarta a recunoscut Regulamentul organic potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829. S-a prevăzut ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei.
  • 1899 – S-a născut celebrul gangster american Al Capone (supranumit Cicatrice).
  • 1904 – Este interpretată în premieră, la Moscova, piesa de teatru „Livada de vişini”, de Anton Pavlovici Cehov.
  • 1942 – S-a născut celebrul boxer american Muhammad Ali (Cassius Clay), multiplu campion mondial la categoria grea.

Data de 18 ianuarie 1821 reprezintă începutul Revoluţiei de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. A fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaştere naţională a României.

Alte evenimente care au avut loc în 18 ianuarie:

  • 1848 – S-a născut scriitorul ardelean Ioan Slavici, celebru în special pentru romanul „Mara” şi nuvelele „Moara cu noroc” şi „Pădureanca”.
  • 1941 – În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanţă, ca în toate actele de stare civilă numele româneşti să fie scrise cu grafie maghiară.
  • 1999 – Peste 10 000 de mineri pleacă în marş spre Bucureşti, în cadrul ultimei mineriade.
  • 2009 – A murit poetul Grigore Vieru, în urma unui accident rutier.

La 19 ianuarie 1736 s-a născut matematicianul scoţian James Watt, inventatorul motorului cu abur (1784).

Alte evenimente care au avut loc în 19 ianuarie:

La 20 ianuarie 1907 a murit chimistul rus Dmitri Mendeleev, cel care a descoperit legea periodicităţii şi a ordonat (în 1869) elementele chimice într-un tabel numit sistemul periodic al elementelor, care-i poartă numele.

Alte evenimente care au avut loc în 20 ianuarie:

  • 1527 – A început prima domnie a lui Petru Rareş în Moldova (până în 1538).
  • 1942 –„Soluţia finală a problemei evreieşti” este discutată de  SS-Obergruppenführer Reinhard Heydrich şi alţi oficiali din Germania Nazistă în cadrul Conferinţei de la Wannsee.
  • 1947 – Se semnează tratatul de pace între SUA şi România.

La 21 ianuarie 1919 s-au deschis lucrările Conferinţei de pace de la Paris. Din partea României a participat o delegaţie din care faceau parte Ion I. C. Brătianu, Al. Vaida-Voievod, C. Angelescu, Victor Antonescu. În cadrul Conferinţei au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia).

Alte evenimente care au avut loc în 21 ianuarie:

  • 1924 – S-a născut Benny Hill, celebru comic britanic şi realizator de emisiuni de divertisment.
  • 1924 – A murit Vladimir Ilici Lenin (Ulianov), revoluţionar rus care a condus Partidul Bolşevic, primul premier al Uniunii Sovietice şi autor al doctrinei care-i poartă numele. Lenin a decedat la vârsta de 53 de ani.
  • 1941  – A început rebeliunea legionară prin care membrii acestei miscari intenţionau preluarea puterii. Rebeliunea a fost înăbuşită pe 23 ianuarie prin intervenţia armatei române, la ordinul lui Ion Antonescu. Horia Sima împreună cu alţi 700 de legionari s-au refugiat în Germania.
  • 1941 – S-a născut celebrul tenor şi dirijor spaniol Placido Domingo.
  • 1964 – Eugene Ionesco, dramatrugul francez de origine română, a devenit membru al Academiei Franceze.

Vladimir Ilici Lenin

La 22 ianuarie 1862 se formează primul consiliu de miniştri unic, sub conducerea lui Barbu Catargiu. În aceeaşi zi, în 1901, a încetat din viaţă Regina Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (1837-1901) şi Împărăteasă a Indiilor (1876-1901).

La 23 ianuarie 1512 începe domnia fructuoasă a lui Neagoe Basarab în Ţara Românească (1512-1521). Preocupările sale diverse au vizat, în special, dezvoltarea economică prin măsuri luate în domeniul comerţului, reorganizarea armatei şi, mai ales, sprijinirea culturii. Prin ele a contribuit la creşterea demografică, a veniturilor şi la o sensibilă ridicare a nivelului de trai.

Alte evenimente care au avut loc în 23 ianuarie:

  • 1821 – Mişcarea lui Tudor Vladimirescu a anunţat Proclamaţia de la Padeş.
  • 1948 – Adunarea Deputaţilor a adoptat o nouă lege electorală, potrivit căreia dreptul de vot universal a fost extins asupra tuturor cetăţenilor de peste 20 de ani.
  • 1949 – Se înfiinţează prin decret Miliţia şi Securitatea. Prin acelaşi decret se desfiinţează  Poliţia şi Jandarmeria.

La 24 ianuarie domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales domnitor al Ţării Româneşti de către Adunarea Electivă. Astfel, s-a realizat Unirea Principatelor Române.

Alte evenimente care au avut loc în 24 ianuarie:

  • 1448 – Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, este numit suveran al Ungariei.
  • 1465 – Domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, cucereşte cetatea Chilia de la unguri.
  • 1862 – Oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala ţării. Aici s-a deschis şi primul Parlament unic al României, unde domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat în mod solemn, în faţa Adunărilor Moldovei şi Ţării Româneşti, Unirea definitivă a Principatelor.
  • 1905 – S-a născut Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români de comedie.
  • 1965 – Moare Winston Churchill, prim-ministru al Marii Britanii în Al Doilea Război Mondial, supranumit „buldogul”. Apreciat ca fiind unul din cei mai mari lideri de război ai secolului, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1953, pentru scrierile sale istorice şi biografice.

La 25 ianuarie 1947 a încetat din viaţă Al Capone, cunoscut în special pentru activitatea bandelor de gangsteri din perioada prohibiţiei la Chicago.

Alte evenimente care au avut loc în 25 ianuarie:

  • 1964 – A fost lansat un balon-satelit „Echo II”, prima experienţă comună sovieto-americană în domeniul studierii spaţiului.
  • 1990 – Moare celebra actriţă americană Ava Gardner.

La 26 ianuarie 1699 Transilvania trece de sub stăpânirea otomană sub cea habsburgică ca urmare a Păcii de la la Karlowitz, care a marcat încheierea războiului dintre Imperiul Otoman şi Liga Sfântă. Evenimentul este considerat a fi începutul declinului Imperiului Otoman şi impunerea Austriei ca mare putere europeană

Alte evenimente care au avut loc în 26 ianuarie:

  • 1880 – S-a născut generalul Douglas MacArthur, care a condus armata americană în Al Doilea Război Mondial pe teatrul din Pacific şi în timpul Războiului din Coreea.
  • 1918 – S-a născut Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, şeful de stat al Republicii Socialiste România din 1965 până la căderea regimului comunist, în 22 decembrie 1989. Conform datelor recente, ziua de naştere a dictatorului era de fapt pe 23 ianuarie.

Nicolae Ceauşescu

La 27 ianuarie 1756 se năştea compozitorul austriac Wolfgang Amadeus Mozart, unul din cei mai prodigioşi şi talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice.

Alte evenimente care au avut loc în 27 ianuarie:

  • 1901 – Moare compozitorul italian Giuseppe Verdi, cunoscut în special pentru creaţiile sale în muzica de operă.
  • 1945 – Cel de al Doilea Război Mondial: Sunt eliberate lagărele de concentreare naziste de la Auschwitz şi Birkenau. În multe ţări în această zi sunt comemorate victimele nazismului.
  • 1973 – A fost încheiat Acordul de Pace de la Paris, care a marcat încheierea războiului din Vietnam.

La 28 ianuarie 1986 a explodat naveta spaţială americană Challenger, accident în care au murit toţi cei şapte astronauţi de la bord.

Alte evenimente care au avut loc în 28 ianuarie:

  • 1547 – A încetat din viaţă vestitul Henric al VIII-lea, rege al Angliei (1509-1547) care a rupt legăturile cu Biserica Catolică şi a întemeiat Biserica Anglicană.
  • 1725 – A murit ţarul Petru I al Rusiei, cel care a ridicat ţara la rangul de mare putere europeană.
  • 1931 – A decedat generalul francez Henri Mathias Berthelot, cel care a condus Misiunea Militară Franceză în România, în Primul Război Mondial, şi a fost consilier militar al regelui Ferdinand. Cunoscut în rândul populaţiei române drept „Taica Burtălău”, a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, declarat cetăţean de onoare al României şi membru de onoare al Academiei Române.
  • 1941 – Instituirea unui nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari şi tehnicieni.

La 29 ianuarie 1860 s-a născut scriitorul rus Anton Pavlovici Cehov. În aceeaşi zi, în 1947, ministrul de Externe al URSS a semnat Tratatul de pace cu România.

La 30 ianuarie 1933 Adolf Hitler a fost numit Cancelar al Germaniei, moment ce a reprezentat începutul regimului nazist.

Alte evenimente care au avut loc în 30 ianuarie:

  • 1882 – S-a născut preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, singur care a avut patru mandate consecutive. A contribuit esenţial la depăşirea crizei economice mondiale şi la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial.
  • 1889 – arhiducele Rudolf de Habsburg, moştenitorul tronului Austro-Ungariei, este găsit mort în pavilionul de vânatoare de la Mayerling, alături de amanta sa, baroneasa Maria Vetsera.
  • 1948 – Un fanatic hindus l-a asasinat pe Mahatma Gandhi, părintele independenţei Indiei şi iniţiatorul mişcărilor de revoltă nonviolente.
  • 1991 – „Grupul celor 24” a hotărât, la Bruxelles, să includă România între ţările est-europene beneficiare de asistenţă în cadrul Programului PHARE, de ajutorare prin credite şi asistenţă tehnico-economică a fostelor ţări socialiste.

La 31 ianuarie 1418 a încetat din viaţă Mircea cel Bătrân, domnitor al Ţării Româneşti. În timpul domniei sale, voievodatul a ajuns la cea mai mare dezvoltare şi întindere teritorială din istoria sa.

Alte evenimente care au avut loc în 31 ianuarie:

  • 1797 – S-a născut compozitorul Franz Schubert, unul dintre cei mai mari compozitori ai istoriei muzicii.
  • 1844 – Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, a decretat emanciparea ţiganilor statului şi ai mănăstirilor.
  • 1968 – România a ratificat Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în exploatarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, semnat la 27 ianuarie 1967 la Washington, Moscova şi Londra.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un studiu sugerează că bunicul lui Hitler a fost evreu

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Hitler?

Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza

Eminescu – moartea misterioasa a unui geniu

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”